Clădirea este o creaţie de arhitectură medievală, fiind o locaţie de excepţie situată în centrul istoric al Braşovului. Casa are statut de monument al Patrimoniului Cultural Naţional. Construcţia datează din secolul al XV-lea, aspectul său fiind contemporan cu cele mai vechi date cartografice păstrate la Braşov.
Lucrările de amenajare şi restaurare a „Casei Rozelor” au fost realizate astfel, încât să pună în valoare această construcţie, conservând în totalitate elementele arhitectonice şi decorative care o definesc.
Designul interior este realizat de Mihai Alexandru cu mobilier stil şi modern, decorat cu lucrări de artă contemporană şi artă veche, conceptul şi organizarea ambientului fiind o Instalaţie de Cultură.
„Casa Rozelor” deţine apartamente de lux cu dotãri ultramoderne: TV satelit, internet, interfon, telefon, bucătării proprii fiecărui apartament.
Are colecţia sa de artă contemporană şi artã veche, care este expusă permanent, atât în spaţiile interioare, cât şi în cele exterioare.
Astfel, traseul parcurs şi spaţiul locuit este cultural, oferind o imagine nouă asupra conceptului de turism.


Design: Mihai Alexandru.
Pagina realizata si intretinuta de s.c. Twin SoftWare s.r.l.
Copyright Casa Rozelor